Turism local în siguranță
Delegația USR PLUS în Parlamentul European
Delegația USR PLUS în Parlamentul European
May 26, 2020
Știați că avem apă contaminată în 29 de comune şi oraşe din Maramureş?
May 28, 2020

Turism local în siguranță

Pentru antreprenorii maramureşeni din domeniul turismului, ideea de petrecere a concediului în plan local poate fi un avantaj. Însă, deocamdată, afacerile din judeţul nostru, în domeniul turismului, nu sunt competitive: cele mai multe oferă doar un loc de dormit și hrană, dar prea puţine opţiuni pentru petrecerea timpului liber.

Astăzi, turiştii nu se mulţumesc să stea toată ziua în curtea pensiunii şi să joace table. Ei îşi doresc variante de divertisment. Dacă sunt familii cu copii, poate şi-ar dori o piscină sau un loc de joacă lângă pensiune. Ori posibilitatea de a se familiariza cu animalele domestice, sau chiar de a călări. Dacă sunt cupluri tinere, poate ar vrea trasee turistice marcate în apropierea locului de cazare, eventual şi un ghid care să îi îndrume şi care să le explice despre bogăţia florei, a faunei şi despre geologia specifică locului.

❓Ce trebuie să facă antreprenorii?

La cazarea în hoteluri sau în pensiuni, turiştilor trebuie să li se prezinte zona de risc, numărul de cazuri de îmbolnăviri şi de testări din judeţ, protocolul de intervenţie în caz de simptome, unităţile medicale din apropiere, farmaciile din zonă. Unităţile de cazare trebuie dotate cu dozatoare pentru dezinfectant, suprafeţele să fie curăţate frecvent, recepţiile trebuie protejate cu un ecran transparent, personalul trebuie să păstreze o igienă exemplară înainte şi după contactul cu clienţii. Totodată, la cazarea turiştilor, ar fi de preferat să se păstreze o pauză de o zi între clienți pentru fiecare cameră, iar room service-ul să fie disponibil doar dacă clientul poartă mască.

În noua realitate post-pandemie, afacerile din domeniul turismului trebuie să se reinventeze. Altfel, încasările lor nu vor fi pe măsura aşteptărilor. Chiar dacă nu vor călători în străinătate, turiştii vor alege oferte româneşti mai bune. Cu atât mai mult cu cât veniturile multor români au scăzut în această perioadă, ei vor fi mai atenţi la felul în care îşi vor cheltui banii.

❓Ce trebuie să facă autoritățile?

Autorităţile judeţene trebuie să se implice şi ele, ajutând antreprenorii din sfera turismului. Informarea periodică a turiștilor cu date actualizate despre situaţia pandemiei în judeţ este o necesitate. De asemenea, să asigure comunicarea cu centrele de informații turistice, agențiile de turism, operatorii de transport, hotelurile din judeţ.

Comunicarea cu unităţile de cazare a autorităţilor judeţene trebuie să fie promptă şi continuă, pentru ca turiştii să aibă încredere că autoritațile nu ascund cazuri şi că sunt interesate de protejarea sănătății lor.
Toate aceste măsuri, menite să asigure siguranţa şi încrederea turiştilor, trebuie să fie completate de altele, cu bătaie pe termen lung, venite în sprijinul antreprenorilor din turism, cum ar fi: debirocratizarea prin digitalizare, eficientizarea biroului pentru fonduri europene, promovarea reală a atracţiilor Maramureşului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *