Solicităm CJ Maramureș alocare de fonduri
Ședințe online în CJ Maramureș
April 1, 2020
Donează!
April 4, 2020

Solicităm CJ Maramureș alocare de fonduri

Ne aflăm în cea de-a patra săptămână a crizei sanitare. În Maramureş, avem 15 cazuri declarate de COVID-19, 3.143 de persoane sunt izolate la domiciliu şi 876 sunt în carantină. Aceste cifre sunt în continuă creştere.

Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din Baia Mare este cuprins în lista unităţilor medicale care vor prelua pacienţi cu coronavirus în Scenariul 4. Lista a fost publicată ieri în Monitorul Oficial, după ce numărul de cazuri de infecţii cu coronavirus a depăşit 2.000.

În aceste condiţii, autorităţile judeţene ar trebui să facă tot posibilul pentru a asigura aparatura necesară tratării unui număr semnificativ de pacienţi în stare gravă la acest spital.

După cum USR a mai atras atenţia, din acest spital lipseşte o secţie ATI. Aceasta ar trebui înfiinţată de urgenţă.
Pe de altă parte, autorităţile judeţene sunt obligate să asigure echipamente de protecţie pentru întreg personalul medical care profesează la această unitate medicală. De asta depind, în lunile care urmează, vieţile noastre, ale bunicilor, părinţilor şi chiar ale copiilor noştri.

Din acest moment, lucrurile au luat, şi în judeţul nostru, o turnură gravă. Este de aşteptat ca numărul îmbolnăvirilor să crească într-un ritm rapid.

Solicităm autorităţilor să asigure un număr suficient de teste, atât pentru pacienţii suspecţi, cât şi pentru personalul medical. Experienţa altor ţări a arătat că doar testarea în masă a dat rezultate semnificative în lupta cu COVID-19.

Solicităm o rectificare bugetară urgentă, prin care cei 4.000.000 de lei aferenţi susţinerii sportului şi cei 200.000 lei aferenţi publicităţii să fie redirecţionaţi în slujba sănătăţii. De asemenea, banii prevăzuţi pentru diverse sărbători şi chefuri trebuie folosiţi în mod responsabil, pentru sănătate.

Nu sunt oportune, în acest moment, cheltuieli din banii publici pentru un autovehicul electric (145.000 lei), un sistem de bariere la Palatul Administrativ (98.000 lei), un aparat foto (9.600 lei), autovehicule utilitare (210.000 lei), sistem dronă (102.000 lei), sau pentru sărbători şi sport.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *